Centrul Cultural Spiritual Văratic – perenitate binevenită în efemerul cotidian

Prin Asociația culturală constituită din Centrul Cultural Spiritual Văratic, locașurile sfinte ale mănăstirii de maici cu același nume, înființată în anul 1785, vor primi spre ascultare, începând din 29 iulie 2017, un nou locaș cu specific predominant cultural, de data aceasta, care-și dorește să contribuie, cu voia lui Dumnezeu și cu sprijinul oamenilor, la o și mai bună cunoaștere a ceea ce este specific sufletului și simțirii românești și nu numai.

Cele 274 de pagini ale monografiei Mănăstirea Varatic, editată de Mitropolia Moldovei și Sucevei în 1986, prezintă, cu asupra de măsură, tot ce este demn de laudă și de reținut din activitățile desfășurate în și cu sprijinul acestei binecuvântate de Dumnezeu ctitorii. Încă din 1860 funcționa la această mănăstire o școală de pregătire primară, iar din 1911, o Școală de adulte. Acestora li s-au adăugat apoi și școli de pregătire bisericească. Din 1903 la Mănăstirea Văratic funcționează o bibliotecă la care s-a adăugat un bogat tezaur de cultură și artă. În acest mod, importantul rol cultural al mănăstirii, ca de altfel al tuturor lăcașelor de cult românești, a crescut în amploare și semnificație indiferent de vremuri.

      Întrucât cultura ne ajută să supraviețuim ca popor alături de celelalte popoare ale lumii, orice modalitate de a crește cantitativ și, de ce nu, calitativ contribuie la ieșirea din jugul cotidianului efemer și la tentativa de intrare în perenitatea umană.

Centrul Cultural Spiritual Văratic se încadrează de la sine, atât arhitectural cât și ca finalitate informativ-educațională, în structura acestui loc minunat prin religiozitate, de istorie și de un pitoresc aparte. Ideea acestui centru a încolțit , în anul 2015, în mintea doamnei Emilia Țuțuianu-Dospinescu și s-a materializat într-o clădire cu trei niveluri – demisol, parter și mansardă – cu următorul cuprins: la demisol – Muzeu etnografic Safta Brâncoveanu, la parter – Salon literar dedicat celor care și-au mărturisit literar pioșenia și admirația față de ceea ce a însemnat pentru ei Mănăstirea Văratic, iar la mansardă – Biblioteca Mihai Eminescu și Salonul dedicat Artei.

Conștiința mea de creștină nemțeancă, legată, prin „atomii de voievozi și de țărani” ce mă străbat, de tot ce are românismul mai bun, mai semnificativ și mai durativ și care se înclină, întotdeauna, cu admirație și respect în fața dăruirii constructive a celor care vor să lase, cu smerenie și fără dorință de răsplată, CEVA în urma lor, mă obligă să amintesc cu deferență, gratitudine și responsabilitate despre promotoarea acestui deosebit proiect – Emilia Țuțuianu-Dospinescu.

Proiectul în sine este rezultatul alchimiei calităților multiple posedate de dumneaei ca editor, scriitor, bibliotecar, psiholog și, nu în ultimul rând, ca foarte bun organizator al transpunerii teoriei în practică. (Le-am enumerat la masculin pentru a marca forța lor!)

Cunoscut fiind faptul că natura umană se împotrivește, întotdeauna, oricărui lucru superior realității fixate în parametrii evaluativi individuali, generând, în același timp, față de oricine îndrăznește să iasă din rând, cea mai sinceră și mai intensă invidie, se pot lesne deduce piedicile (obiective și subiective) de care a avut parte și doamna inițiatoare a proiectului în întregul său demers. (Fără libertatea de a blama, nu există nici elogii flatante!) Dar, pasiunea pentru cultură, tenacitatea acțională (dacă a plecat pe drumul implicării totale în ceea ce făcea și intuiția nu i-a strigat să se întoarcă, a continuat) și convingerea că prezența unei probleme include și existența soluției acesteia, s-au transformat în capacități persuasive augmentate cu fiecare eșec acumulat. (Doar mergând descoperim drumul!)

Pe parcursul celor doi ani, cât a durat finalizarea proiectului, foarte des, realitatea de pe teren nu era identică celei prefigurate în proiect. Astfel că, doamna Emilia Țuțuianu-Dospinescu a trebuit să renunțe la conexiunea non-locală temporară, să străbată spațiul ce leagă Romanul de Văratic cât mai des posibil, asumându-și și rolul de proiectant adjunct gândind, desenând și îndrumând executarea fiecărui detaliu arhitectonic și/sau de mobilier. Dar participarea directă nu s-a limitat doar la atât, deoarece dragii noștri constructori și furnizori au comis nenumărate abateri de la contractele convenite și au trebuit atenționați, iar unii chiar substituiți cu alții mai competenți în domeniu. În acest mod, lupta împotriva lucrurilor inerte a constituit garanția realizării Centrului Cultural Spiritual Văratic ca instituție de cultură sustenabilă.

Neavând integral ceea ce a iubit să aibă proiectul acesta, doamna a trebuit să iubească ce-a ieșit, dat fiind că totul a presupus o muncă asiduă, permanentă și istovitoare (s-a soldat și cu ceva internări spitalicești!), fără pauzele necesare și fără a-și neglija nici serviciul, nici propria familie, nici familia extinsă. Cred că, dacă cineva ar întreba-o de ce a făcut toate aceste sacrificii ar răspunde, probabil, cu versurile unui poet creștin și iubitor de neam: „Ce-mi puteți face/ Dacă vă iubesc?”Ce multe s-ar realiza pe lumea aceasta dacă ar deveni cât mai numeroși cei care gândesc așa! (Cât trăim, sperăm!) Implicarea directă a continuat, la cote maxime, inclusiv la finisajele interioare ale clădirii; afirm acest lucru întrucât propria zi de naștere și-a sărbătorit-o prin acțiuni de igienizare a planșeelor din încăperi. (Nici măcar nu le-a amintit colaboratorilor de această aniversare!) Orice adaos comentativ se autoexclude.

Inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic va lăsa în umbră și în urmă toate neajunsurile și neîmplinirile de pe traseu și va face loc bucuriei și satisfacției muncii împlinite dizolvând totul în entuziasmul indus de acest important eveniment de cultură perenă și, cine știe, poate acest rezultat remarcabil va constitui un stimulent vizibil pentru ca și alții să se implice în astfel de bune și folositoare acțiuni.

Știm cu toții că mănăstirile din Moldova sunt remarcabile atracții turistice, atât pentru românii noștri, cât și pentru străinii care ne vizitează țara. În acest context, adaosul cultural de la Mănăstirea Văratic va suplimenta competent impactul cultural asupra comunității locale, naționale și asupra vizitatorilor străini ai acestor binecuvântate de Dumnezeu locuri.

Iubind cultura, iubim natura, iubim semenii (chiar și dușmanii) și, în primul rând pe Dumnezeu a cărui dreptate nu este negociabilă, ci meritată de fiecare în parte și de toți la un loc.

Orice așezăminte cu denotații și conotații culturale, prin prezența lor stimulatoare socio-cultural și religios, contribuie la edificarea unor personalități conștiente că pot și trebuie să se implice sincronic în salvarea diacronică a întregii societăți. Doar acționând conștient și pozitiv, înțelegem rolul și necesitatea picăturii noastre contributive la creșterea gradului de cultură și spiritualitate, atât personal, cât și al celor ce ne înconjoară.

Fie ca toți cei care vor vizita centrul cultural ce va fi inaugurat pe 29 iulie 2017 să-și dorească (și să înfăptuiască) solidaritatea culturală și spirituală cu semenii întru propășire personală și generală.

„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta!”

—————————————–

 psih., V. Petrea

Roman, 18 iulie 2017

Anunțuri