Valentina Becart: Rod din care – niciodată… „ Eva” n-a muşcat…

Rod din care – niciodată … „ Eva” n-a muşcat…

Valentina Becart

O, natură, lăcaş de vise
şi necuprins mister…
te-aş aduna într-o boccea
în plină noapte
şi aş fugi cu anotimpurile toate
undeva…
cât mai aproape de cer –
şi de Pământ – cât mai departe!

… şi-acolo,
m-oi aşeza cu grijă
pe treapta nevăzută a unui părăsit altar
şi te-oi legăna
sub privirea mea de căprioară speriată
şi ţi-oi cânta…cu-atâta har …

aşa cum nimeni n-a făcut-o
şi n-a ştiut vreodată.

… şi-n sânul zărilor albastre
te-oi îngriji ca pe un prunc –
şi nimeni nu ne-o tulbura
serafica iubire – aprinsă ca un foc
în inimile noastre.

… şi te-oi creşte mare – rod curat –
cu cea mai pură lacrimă udat…
– rod „ fără de păcat” –
din care
niciodată… „ Eva” n-a muşcat!