Vasile Menzel – Poezii

Destine

Curgeau caii din cer.
Ajunși pe pământ,
se transformau în cai-putere.
Doritori de avere,
hapsânii, îi introduceau
în embleme ca: Mercedes,
Rolls Royce, Audi, Ferari….

Luptând să-și întreac-adversarii,
avarii de păduri, de copaci,
ascundeau în scorbura lor:
droguri, țigarete străine….
Toate aceste jivine,
urlau, apărându-și prada,
la știri, la”Animal Planet”,
la televizor.

Amărâții din Piața Obor,
tremurau pentr-un morcov,
un măr mai ieftin, o pară,
gândind la masa de seară.

În jungla asta blestemată
când nepăsarea e la preț,
când medicii, bolnavi tratează
cu nonșalanță și dispreț,
când pe cei mici îi văd oftând,
aș vrea să le topesc amarul
din ochișorii lor ce plâng.

După un timp când binele
părea să fie o himeră,
vine”Judecata de apoi”
Cei lacomi, vor dispărea, un-doi
în temniți luxoase, ce-i drept.
Iar cei mai sensibili,
cu-n glonte în piept.

”Implementați” în copârșeul
adânc, adânc înfipt în pământ,
cu florile peste mormânt,
se duc, mai smeriți,
la Duhul Cel Sfânt.

***
Nudism

Pe plajă, la nudism,
stăteau expuse la
soarele cuceritor,
ce le ardeau ispititor,
bronzându-le:
posterioare, sâni,

Bărbaţii le priveau
cu ochi hapsâni.
Iar ele-nfierbântate
se năpusteau în mare,
din cauza căldurii.

Și valuri, fin,
le mângâiau
să le calmeze nurii.

Anunțuri

Vasile Menzel : Poezii

Ce joc vrei să jucăm azi?

Ce joc vrei să jucăm azi?

jocul de şah?

de-a râsul,

de-a plânsul?

jocul de-a cartea?

sau jocul de-a moartea.

văd că taci.

te îmbraci, te dezbraci,

într-una te schimbi.

apropie-te să-ţi văd chipul.

hai să jucăm jocul de-a timpul.

Eram tineri, copii.

într-o noapte ciudată

au venit pe la geam

figuri înfricoşătoare.

le curgeau din peruci

sânge alb de ninsoare

buzele cântau urlete reci

frigul vâjâia prin poteci

şi trecea prin paturi sărace

de paie. Eram  fraţţi atunci?

…cumplită odaie.

Ne-am îmbrăţişat

şi-am trăit în necaz.

până când? pînă când….

hai să mai bem cîte-un rând

la crâşma din colţ.

acum suntem mari

să ne cânte-un taraf

de bravi lăutari

aducându-ne-aminte

de vremuri străvechi

ce s-au scurs prin bătrâne urechi

iubitoare de hram şi de neam.

Nu-mi amintesc când ne-am despărţit.

Când părinţii-au fost aruncati în lagună?

când frica-n lume s-a cuibărit?

ori când oamenii s-au hrănit din minciună.

Ne privim plini de durere

strecurând amintiri în neant.

stăm răstigniţi în cuie de stele

picturi absurde în tabloul vivant.

Apropos ! Cât o fi ceasul?

ceasul ? ceasul nu mai există.

ne-am întors din nou la clepsidră.

nu mai e nici un Răzvan,

nici o Vidră,….

ne scurgem nisip

adânc în pământ

cu părul albit

pe drumul de-apoi

ducând vechiu’ rit,

de timp urmărit,

la JOCUL FINIT.

……………………….

Despărţirea de noi.

***

Hulla hoop!

Au plecat blocurile

de acasă

cu oameni cu tot

fără să le ceară

consimţământul.

Cele cu bulină roşie

s-au împiedicat de-un hop

şi-au căzut peste

gropile din drum,

acoperindu-le.

Bună treabă.

Au căzut şi magazinele.

De pe un raft s-au prăbuşit

ochiuri din orbitele

celor adormiţi,

spărgându-se.

Sticlele s-au ciocnit

între  ele şi

vinul roşu din

venele oamenilor

a colorat cimentul praf.

Sarea, răsturnată pe răni,

a dezlănţuit concertul

urletelor pe acorduri

disonante.

Nimeni nu mai ştia

de nimeni.

Lămpile ciobite

nu mai luminau

scaunele rupte,

paturile nu mai ştiau

de aşternuturi,

băieţii de fete,

mamele de taţi,

şi ambii de copii,de fraţi…

Băile în schimb, curgeau

într-una. Deversaseră.

Iar râurile s-au luat,

prin molipsire,

după lichidul din băi

şi au format o apă mare

în care înotau:

frigidere, animale, bolnavi,…

Toate şi toţi erau sclavi

ai vremii.

Uriaşul”bazin de înot”

s-a umplut până când

a acoperit totul.Gata!

………………………

A rămas o mare

liniştită şi calmă.

Ce-o fi fost?

Cutremur?

Potop?

Hulla hoop!

Să ghicim în palmă.

***

În Pța Națiunilor

Zburam cu placa pe trotuar

s-ajung în Piaţa Naţiunii,

pe unde se plimbau nebunii

ţinând în mână un pahar

în care-au stors un măr şi-o pară

stropite cu “otravă” rară.

Un cocktail, pus în galantar,

pentru-acei oameni furioşi,

încolonaţi ca la paradă,

ce defilau în plină stradă

dorind să pară sănătoşi.

Ce minunată falsitate.

Văd mascaradă, tevatură,

văd piaţa plină ochi de ură.

Ce stres, ce fum, ce strategie.

Pepenii verzi, cu ochii roşii,

plângeau de-atâta sărăcie.

Cei blonzi, cu dinţii din seminţe,

muşcau din inimi de fiinţe,

inimi de măr, inimi de pară,..

Alături lumânări de ceară

ce-aveau să ardă mai târziu.

Şi-au ars, au ars!

………………………………………

Acuma, totul e pustiu.

N-a rămas decât o floare

în toată piaţa, ce-mi zâmbea.

Am privit-o cu candoare

şi-ndrăgostindu-mă de ea

întocmai ca nebunii,

i-am furat o sărutare,

chiar în Piaţa Naţiunii.

***

Puncte CARDINALE

La miazănoapte-i

Eminescu.

La miazăzi este

Enescu.

La răsărit este

Brâncuși,

iar la apus e

Caragiale.

Sub sembul cruii

Au apărut

Aceste patru

Cardinale.

***

Servicii speciale

S-au întrecut în nerușinare

târfele înrolate în armata

pierzaniei,

specializate în racolarea

masculilor influienți

doritori de plăceri.

Îi infestau cu sifilis,

cu sida, sau cu eczeme;

embleme

ale organizațiilor

extreme

internaționale.

Apoi trimițându-i

în țări dușmane,

devin arme de luptă,

inconștienți teroriști.

”Măreață gândire”;

de-a ucide prin plăcere,

implicit prin îmbolnăvire,

a serviciilor speciale

fundamentale.

Vedete oculte

în vremuri tumulte.

Vasile Menzel