Vasilica GRIGORAȘ: Doamne, iartă-mă!

 Te-am aflat, Doamne
în cristelniţa sibilină
devenind floare crescută
în sera ta divină

Te-am simţit, Doamne
în cădelniţa de jar
cu fum stăruitor
de blândă tămâie
ce pluteşte
ca un nor de abur
prin teascul
zilelor şi nopţilor

Am mâncat din trupul
şi am băut din sângele Tău,
Doamne
din cinstitul potir
la vremea trezirii
cu inocenţa pruncului
spre prea îmbelşugarea vieţii
cu sfânta carte a cărţilor

Celulă strâmtă
m-am adâncit, Doamne
în măreţia ta
şi cu vechea pirogă
joc al copilului interior
rostogolindu-mă-n
povestirile apelor gângurite
trecând peste pietrele
din poteca vieţii
auzind cum trece
arcuşul peste corzile
inimii învolburate

Ţi-am urmat, Doamne
cu sandalele scâlciate
inima rătăcită
şi privirea-mi vălurită
pe drumul indicat
de puternicia smereniei
spre cerul credinţei
unde răsăritul se înalţă
ca o iertare

Şi, totuşi, te rog
iartă-mi, Doamne,
toate fărădelegile!

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

(Din volumul „O corabie la timpul potrivit”, Iaşi, Editura PIM, 2018)

Reclame

Vasile GRIGORAȘ: uneori, flămânzi de ego

fiinţă senină
omul înveşmântat în râuri line
buimăcit uneori
de curenţi învolburaţi
alunecă în beznă
devenind inexplicabil
extraterestru în căutătură

flămând de ego
dornic de răsplată
şi de-o statuie preţioasă
îşi lasă chipul brăzdat
de nefericirea hâdă

secătuit de-aşteptările
din amalgamul de experienţe
respiraţia-i artificială
îl înfofoli fără milă
în aerul acru dur şi rece
din peştera izvorului de cuvinte
apă vie din oala de lut
meştegiută cu migală
acum sfărâmată în cioburi
în propria oglindă

după o boală îndărătnică
mijeşte molcom
covalescenţa timidă
alcătuită cu har
din fibre de smerenie
o brumă de răbdare
şi firavă nădejde

alăptare fierbinte
cu abundenţă de iscusinţă
la sânu-i cald şi generos
al clepsidrei milenare
care cântăreşte lucid
nisipul fin şi roz
al vieţii

cordonul ombilical
al ego-ului
care îl sugruma
se retrage blând
printre pâlcurile răsfirate
din filele lirice
ale eului interior

——————————

Vasile GRIGORAȘ

16 iulie, 2018

Vasilica Grigoraş – planul „B”

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.
sub vălul înserării
pornesc hotărâtă
în expediţia inimii
spre ţinta iubirii
belşugul trăirii întregii fiinţe

pe drumul fără orizont
îmi doresc cu ardoare
o perspectivă clară

mă-ndrept legănându-mă
spre un gheiezer fierbinte
care împroaşcă văzduhul
cu fuioare de apă şi abur

mă opresc
sfredelesc totul în jur
o imagine încântătoare
dar nu-s pregătită să rămân

devin uşor tremurătoare
şi temătoare de cataracta
care coboară în adânc
peste stânca scobită
gata să se prăbuşească în abis
vestind apusul apropiat
mai mult decât iminent
al visului lăuntric

apelez la planul „B”
rută provizorie
unde m-aşteaptă nechezând
calul andaluz

îl prind de dârlogi
m-apropii pentru a-i simţi
respiraţia caldă
mă dezbrac de toate gândurile
mă-mbăiez în aerul
pe care-l expiră
şterg lacrimile mele
şi pe-ale lui
c-o mişcare neaşteptat de zglobie
m-aşez în şaua-i
pregătită parcă anume
pentru mine
dau pinten discret
deşi el ştie mai bine decât mine
direcţia-mi preferată

în ritm cadenţat
porneşte în galop cu artă
la fel ne bat şi inimile
renunţ la vorbele
de paie goale şi uscate
totu-i visare şi zbor
spre marea îmbrăţişată
de-albastrul cerului

întotdeauna şi în orice
există un plan „B”
şi înainte de a pierde
încearcă!

Vasilica Grigoraş – Rugă pentru ploaie (haibun)

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.
Ne aşteptăm ca şi după o noapte de vară secetoasă, aerul să fie mai respirabil, natura mai vioaie. Însă, de ceva timp
„pe cer niciun nor –
în poala dimineţii
şi greierii plâng”.
O dimineaţă înnăbuşitoare de iulie. Sub arşiţa care încinge văzduhul, frunzele se răsucesc palide, altele se pleacă obosite şi cad. Florile se usucă şi ele, acoperind pământul cu petalele odinioară înmiresmate. Fluturii stau ascunşi în cine ştie ce unghere pentru că nu mai au loc unde să poposească la vedere. Adăpostite prin cele mai ascunse desişuri, păsărilor parcă le-a secat glasul. Gâzele caută să stea tot mai la întuneric pentru că le dor toate mădularele de fierbinţeala razelor. Iar pământul, supărat nu ştiu pe cine, crapă şi el de atâta uscăciune şi amărăciune. Firea toată tânjeşte după ploaie. Aşadar,
„secetă mare –
în răget de talangă
zace tăcerea”
şi
„natura în doliu –
curcubeu răpit de zmeu
în plină vară”.
Şi plâng şi oamenii. Îşi fac mari griji pentru următoarea perioadă, pentru întreg anul agricol. Dacă în continuare este secetă va fi compromisă recolta. Hrana cea de toate zilele.
Ca întotdeauna, există nădejde. În tradiţia ortodoxă, se fac rugăciuni pentru ploaie. Sunt scoase icoane din biserică, preoţii şi credincioşii pornesc în pelerinaj. Rugăciunile sunt aprinse, nu de dogoarea insuportabilă a astrului diurn ci de încrederea în puterea credinţei şi ajutorul Domnului.
Rugăciunea este un plâns al sufletului pentru o cerere curată.
„irişi-nlăcrimaţi –
ruga-nălţată spre cer
speranţă vie”
Cu vreo câteva ore înainte de chindie o fâşie îngustă de cer se zburleşte deodată, se încruntă şi se întunecă. Privirea tuturor rămâne pironită de norii care dau năvală. Nu e greu de intuit ce se va întâmpla. De bună seamă, vine furtuna. Sătenii îşi adună în mare grabă orătăniile din curte şi le duc la adăpost. Cu mic, cu mare intră în casă, nu pentru a dormi, căci grijile sunt mai mari decât casa. Uitându-se pe fereastră, văd în marginea pădurii copacii clătinându-se până la pământ şi aud un geamăt puternic al vântului năpădind satul. În foarte scurt timp, o perdea densă de apă acoperă totul.
Mulţumim Doamne, este la bună vreme, dar ajută să fie liniştită şi cu folos!
Şi aşa a fost.
„iarăşi curcubeu –
râmele la plimbare-n
grădina vie”
iar
„după-nserare –
prin geam intră tăcut un
petec de lună”
care a potolit oceanul de griji şi suferinţe. E minunat când totul se termină cu bine, iar barca pluteşte firesc prin serpentinele vieţii.
Gândurile pline de slavă şi mulţumire, întotdeauna cristale şlefuite în valurile sufletului încercat, alunecă şi se rostogolosc molcom spre tihnă şi odihnă, reîmprospătându-ne şi ridicându-ne vălul de pe fruntea întunecată.
Noapte bună şi liniştită pentru toată lumea!