Vasilica Grigoraș: RUGUL MEMORIEI – THE PYRE OF MEMORY

Când între ambreiajul
și frânele firii există armonie
contemplăm unduios
râul care ne traversează
cu șira spinării verticală
și umerii mătăsați verde.

Când echilibrul se veștejește
devenim catarge
care plutesc în derivă
silabisind rumoarea
valurilor răvășite.

Într-un asemenea amurg tăcut
memoria face victime
fără să verse sânge
dar lasă semne
în dulcea simfonie
a altarului din noi.

Pe rugul îndărătnic
al timpului dezlânat
alunecă întunericul
separă cuvintele de lume
și-ncepem să trăim
în linii paralele.

THE PYRE OF MEMORY

When between the clutch
and the brakes of nature there is harmony
we wavingly admire
the river crossing us
with vertical spine
and green silky shoulders.

When balance is withering
we become flagpoles
floating adrift
spelling the rumour
of the rattled waves.

In such a silent twilight
memory makes victims
without sheding blood
but it leaves marks
in the sweet symphony
of the shrine inside of us.

On the stubborn pyre
of the erratic time
the darkness is slipping
separating the words from the world
adn we start living
in parallel lines.

(traducere: Alina Lavinia Grigoraș)
din „Porumbeii mirării – The doves of wonder”, Iași, PIM, 2021

Ar putea fi o imagine cu copac şi în aer liber

Vasilica Grigoraș – OCHII


În colțul ochiului meu ceva a fâlfâit
și-atunci m-am întors.

Era geana uriașă a ochiului tău
în ridicare ea a lăsat vederii mele
imensitatea unei mări turcoaz
în care-ți vedeam adâncul sufletului.

Pleoapele m-au atins
scoțând un țipăt asemănător
celui al singurătății unui pescăruș.
El fugitivo a îmbrățișat irișii mei
apoi a dat buzna afară.

Am înțeles cu greu
că această intruziune spontană
era agerimea unei priviri
pe calea regăsirii.

Ochii nu se pot apropia
până la contopire
însă în limpezimea și intensitatea privirii
are loc evoluția palpitantă
a imaginii inimii
încrustată cu subtile emoții.

Vasilica Grigoraș – AURUL NISIPOS AL TOAMNEI


Deschid brațele
strâng la piept
zilele de culoarea frunzelor
certe campioane
în maratonul anotimpului.

În ciuda vântului aprins
țin mereu trează
facultatea de a iubi
aurul nisipului tomnatic
și dulceața cuvintelor.

Prin toți porii simt
că aparțin toamnei încă verzi
întinsă între pământ și cer
sorb înserarea
cu cerul său azuriu
plin ochi de promisiuni.

Înaintez pe plaja nisipoasă
mă îmbăiez în valurile vieții
cu voioșie îmi primenesc
hainele nepotrivite ale privirii
admir pescărușii în zbor
și mă păstrez vertical.

Vasilica Grigoraș – PUZDERIE DE STELE


Cu exces de zel
rădăcina anilor mei
a înfiat rugina toamnei
încăpățânate și iscoditoare
care mă întreabă
pe un ton fistichiu
unde îmi este copacul vorbăreț
îmbrăcat cu mantie
de frunze verzi și corole înfiorate
cu care mă mândream
zâmbind senină.

I-am răspuns
că dragostea nu moare
în absența verdelui
și nici nu-i sursă
de delir ori suferință.

Lumina arămie
mă poartă prin labirintul
de aventuri și mister
iar rumoarea gândurilor răsfățate
de vraja poveștii curcubeului
sfarmă carapacea eului
aprinzându-mi cerul
cu puzderie de stele.

Vasilica Grigoraș – Oo, TOAMNĂ!!!


Oo, toamnă pribeagă
de prea multe doruri beteagă
zbori în murmur de rouă
ce-l împărțim pe din două
în valuri de șoapte
până în miez de noapte.

Oo, toamnă zurlie
ningi cu fulgi de melancolie
peste clipele prelinse
de neastâmpărate vise
pline de ispite dospite
în aste vremuri risipite.

Oo, toamnă nătângă
noian de timp să-ți tot ningă
în a palmei fântână
cu semințe de lumină
iar în cernitul amurg
să mă înalți spre Demiurg.

Vasilica Grigoraș – CRUCE-ŢI SUNT, DOAMNE


M-am nălucit
printre fapte rele,
răzmeriţa gândurilor
m-a prăvălit în pustie,
mi-a întinat sufletul
cu murdare cuvinte,
rătăcirile rebele
mi-au fost surori siameze,
zădărnicia îndrăzneaţă
plapuma care m-a încălzit,
grijile de tot felul
m-au împresurat năvalnic
doar cu voia mea.

Am adorat sminteala la tot pasul,
m-am scăldat în mocirla
hăului lumii
şi-am îmbrăţişat răul,
acceptându-l ca partener ideal
în dansul de societate,
apoi slobozindu-l mai deşănţat
cu turle şi trâmbiţe.

N-am înţeles, Doamne
că mi-ai dat doar pentru puţin timp
o cruce de dus
și m-am poticnit la fiece pas
fără să pricep că există
o Cale pentru a ajunge
la izvorul luminii.

Din dragoste
şi cu minunată blândeţe
mi-ai dat încercări
pentru ca eu să învăţ lecţiile lor,
dar n-am descifrat
alfabetul inimii Tale,
n-am înţeles Cuvântul,
cititul mi-a fost bâlbâit
şi n-am sporit în dulcea Ta voire.

Sunt repetent de ani mulţi
la capitolul iubirii de Tine şi de semeni.

Cruce-Ţi sunt, Doamne,
bat cu disperare la uşa Ta
şi Te rog, deschide-mi!

Vasilica Grigoraș – ÎNȚELEGERE MISTERIOASĂ


Felinarele străluceau
în amurgul toamnei timpurii,
o pălă caldă de vânt
legăna încolo şi încoace
frunze aurii de castan.

Albastrul serii accentua
culoarea irişilor,
ora contopirii privirilor,
avalanşă de gânduri
purtate de aripile zefirului.

Spre revărsatul zorilor
bine ancorată în fiinţa mea
fac loc poeziei
în stare latentă
care-mi dezvăluie că
forţa şi armonia vieţii
stau doar în
înţelegerea misterioasă
a iubirii.

Vasilica Grigoraș – PRIMENIRE DE TOAMNĂ


Pătrund tainic în miezul dulce
al toamnei rodnice și observ
cum pe cerul meu se-aprind stele.

Le număr cu discreția cuvenită
în ritmul legănării frunzelor
pe-aripile zefirului drăgăstos.

Dansez dezinvolt pe ramurile
pline de sevă ale arborelui vieții
și-ascult romanțe de toamnă.

Stăpânită de-o pace senină
simt că întregul univers
își află echilibrul
în palma inimii mele.

Dimineața devreme primesc
răsăritul de soare ca pe un dar
ascult susurul izvorului cuvântului
împletit în tremurul suav al poemelor.

Îmi purific aura c-o rugă
și mă primenesc cu bucuria curată
a talantului hărăzit.

Vasilica Grigoraș – TOAMNA

A venit toamna. Noul an școlar bate la ușă. Se deschid școlile și grădinițele să primească elevii și preșcolarii. Un poem pentru copii despre bogăția, dulceața, parfumul și culoarea anotimpului poate fi un exercițiu util și o invitație frumoasă spre a păși din nou cu drag pragul instituțiilor de învățământ.
 
TOAMNA
În parcuri şi pe străzi,
În grădini şi prin livezi,
Multă lume-i adunată
Mare spectacol să vadă.
 
Vântul, fluier de energie
Cântă sârba peste glie,
Crengile dansează,
Frunzele vibrează,
 
Jucăuşe se rotesc
Până când obosesc
Şi se-aştern în covor
Verde, roşu, gălbior.
 
Ce culori îngereşti!
Ce imagini de poveşti!
Fâş, fâş, fâş sub picioare
Ce mistere se-ascund oare?
 
Toamna-n rolul principal
Adună ca la semnal,
Nuci, gutui, mere şi pere,
Struguri dansând în panere,
 
Şi le-oferă generoasă
Celor ce-au ieşit din casă
Să se bucure din plin
De spectacolul divin.