Victor Cilincă: Poduri Lirice – Poetical Bridges (poeme bilingve)

Victor Cilincă s-a născut pe 16 ianuarie 1958, la Paşcani, România. Părinţii lui sunt români, dar o bunică a fost rusoaică şi un bunic, grec. Victor locuieşte în Galaţi, România. Victor are un CV care el însuşi poate constitui subiectul unui film sau al unei piese de teatru. A străbătut Marea Neagră, Mediterana şi Atlanticul până la Capul Bunei Speranţe, la Capetown, a prins războaie civile şi terorism în Africa. Victor mărturiseşte „M-am îndrăgostit de Continentul Negru. Am fost scafandru autonom în zona Namibiei, scrijelând, în rare momente de linişte, poeme pe burta din fier a vapoarelor, acolo, sub apă, printre foci curioase”.

Victor a publicat 26 de volume, dintre care nouă romane, a scris peste 30 de piese de teatru. A scris scenarii de film şi radiofonice. A realizat un desen animat. A pictat şi sculptat, participând la câteva expoziţii. De asemenea a ilustrat câteva zeci de cărţi. Victor a publicat poezie în diferite reviste şi-a obţinut premii pentru poezie. Primul său volum de poezie, „Mezzoland”, a fost publicat la Editura N’ERGO, Galaţi, în 2005. Volumul „ELEGIILE VIENEZE – Tropicul Cancerului Capricornului” l-a scris cum s-ar zice cu sânge când se afla internat într-un spital din Viena şi lupta cu cancerul în 2012.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Menţionat în enciclopedii ale personalităţilor din România şi cuprins în dicţionare literare româneşti, şi în „Istoria literaturii române. Dramaturgia”, de Mircea Ghiţulescu.

***

 

Victor Cilincă was born on January 16, 1958 in Paşcani, Romania. His parents are Romanian, one of his grandmothers was  Russian and one of his grandfathers was Greek. Victor lives in Galaţi, Romania. Victor’s biography can be the subject of a film or a play. He crossed the Black Sea, Mediterranean Sea and Atlantic to the Cape of Good Hope, Cape Town, during civil wars and terrorism in Africa. Victor confesses: I fell in love with the Dark Continent. I was an independent diver in the Namibia region and in rare moments of silence I was carving poems, on the iron belly of ships, under water, amongst curious seals.’

 

Victor published 26 books, including 9 novels and wrote more than 30 plays. He wrote screen and radio plays. He made a cartoon. He painted and sculpted, participating in several exhibitions. He also illustrated several dozens of books. Victor published poetry in various magazines and won awards for his poetry. His first volume of poetry, „Mezzoland”, was published by N’ERGO Publishing House, Galati, in 2005. His volume of poems „VIENNA’S ELEGIES – The Tropic of Capricorn’s Cancer”, was written in blood, one might say, when in hospital in Vienna in 2012 battling cancer. He is a member of the Romanian Writers Union and of the Romanian Professional Journalists Union. He has been mentioned in encyclopedias of personalities from Romania, is included in dictionaries of Romanian literature and also in „The History of Romanian Literature. The Drama” by Mircea Ghiţulescu.

***

 

POVESTIND, ULISE COLINDÂND LUMEA

Într-o noapte

Vântul mi-a adus

Un oraş strein.

L-a aruncat pe nisip,

În ochii mei,

la picioarele porții mele.

L-am văzut dimineaţa

Şi toate străzile lui erau pline de oameni.

Şi oamenii alergau

care spre porturi,

care spre gări, unii chiar

se suiseră în avioane şi aşteptau

să încolţească,

să rămână locului

căci oraşul va pleca!

Pisicile, câinii, precum

şi alte fiinţe-ale omului,

sătule de drum,

îşi săpau cotloane-n nisip.

– De ce vă grăbiţi?,i-am întrebat pe acei streini.

– Mâine va cădea aici un alt oraş…

————————–

(Mezzoland, Editura N’ERGO, Galaţi, 2006)

RECOUNTING, ULYSSES TRAVELLING THE WORLD

One night

the wind brought me

a foreign city.

It cast it on the sand,

in my eyes,

at the foot of my gate.

I saw it in the morning

And all its streets were full of people.

And the people were running

some to the harbours,

some to the train stations and some even

went up into aeroplanes waiting

to sprout

to remain on site

because the city will leave!

The cats, the dogs,

and the other men’s pets

fed up by travelling,

dag their shelters into the sand.

‘What is your hurry?’, I asked those strangers.

‘Tomorrow another city will fall here …’

——————————–

(Mezzoland, N’ERGO Publishing House, Galaţi, 2006)

FOARTE UNU

 

Nu moare nimeni de singurătate –

uneori îţi mai cade în cap o cărămidă, o clădire, câte un oraş,

unii sunt mâncaţi de tramvai, alţii, călcaţi de tigru,

dar nimeni nu moare singur de singurătate, trebuie

să fie ajutat…

Cauţi în cutia de poştă şi în cutie nu ţi-au pus nimic,

doar scrisori rătăcite de la nimeni care se iubesc,

îţi torni un pahar într-un singur pahar, o

singură farfurie îţi împarte existenţa la unu

– unu împărţit la unu ne dă nimic!-

noaptea încui o dată de două ori

şi le asculţi zgomotele:

pereţii sunt subţiri ca nişte şaluri de păianjen,

auzi iubirea şi glasul şi zgomotele şi tot.

Dimineaţa ai mai mult curaj,

îţi faci cafeaua – o singură ceaşcă şi

îţi treci în revistă fostele cuceriri, ştii,

primele Ea, romantismul, apoi vânătoarea

şi toate, toate celelalte.

Îţi aduci aminte unde ţi-ai pus primul sărut.

N-ai ales bine locul de temelie:

au construit deasupra un oraş!

—————————–

(Mezzoland, Editura N’ERGO, Galaţi, 2006)

VERY ONE

 

 

No one dies of solitude –

sometimes a brick, a building or a town falls on your head,

some are eaten by a tram, others are crushed by a tiger,

but no one dies alone of solitude,

they must be helped…

You check the letter box and there is nothing,

only lost letters from no one who loves each other,

you pour a glass into one glass only,

only one plate divides your existence by one

-one divided by one gives us nothing! –

at night, you lock the door once, twice

and listen to their noises:

the walls are thin like spider’s shawls,

you can hear the love, and the voice, and the noises, and everything.

In the morning, you have more courage,

make yourself a coffee – a single cup and

browse your former conquests, you know,

the first She, the romance, then the hunting

and all, all the other ones.

You remember where you put your first kiss.

You did not pick the right place for the foundation:

they built over it a city!

——————————-

(Mezzoland, N’ERGO Publishing House, Galaţi 2006)

 

13/ DREIZEHN: TROPIC ÎNVINS

 

Când am trecut prima dată Ecuatorul

Nu am văzut nimic-nimic, numai apă.

Şi atunci când am trecut prima dată Tropicul Capricornului

N-am văzut nimic! Jur! Să-mi sară ochii dacă te mint!

Cancerul l-am văzut cu ochii abia aici la Viena,

Unde abia se mai vorbeşte la şcoală

Despre ocean şi de îndepărtatele tropice.

Cancerul –

O vietate, desigur, rococo, adică fără simetrii imperiale austriece,

Mai degrabă cu frivolităţi franţuzeşti,

Aşa, obişnuită să pătrundă în cavităţile fără ocupaţie,

Aberant dezvoltându-se în invizibilitatea ei feroce, celulară.

Am trecut acum, la Viena, ameţitor,

Acest al treilea tropice, şi mai nevăzut,

Într-un oraş al vechilor splendori foarte vizibile,

Liniştitor, al restaurantelor care descarcă pe trotuare satisfacţie,

Al muzeelor de vizitat cu copiii,

Al grădinilor, al magazinelor extra…

Iată deci, am trecut Tropicul

Şi apele lui bolnave, unde înoată raci carnivori, invizibili,

Nu m-au înghiţit!

————————————

(ELEGIILE VIENEZE – Tropicul Cancerului Capricornului, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi, 2012)

13/ DREIZEHN: CONQUERED TROPIC

 

When I first passed the Equator

I saw nothing, nothing at all only water.           

And when I first passed the Tropic of Capricorn

I saw nothing! I swear! Pop my eyes out if I lie!

I only saw cancer with my own eyes here in Vienna,

Where in schools they hardly talk

About ocean and distant tropics.

Cancer –

A creature of course, rococo, that means

without Austrian Imperial symmetries.

But with French frivolities.

So, it is used to get into the empty cavities

Abnormally developing in its ferocious cellular invisibility.

I have now passed in Vienna, dizzyingly,

This third tropic and unseen

In a city of the very visible old splendours,

Calming, of restaurants that discharge

satisfaction on the pavements,

Of the museums to be visited with children,

Of the gardens, of the extraordinary stores…

Here, then, I passed the Tropic

And its diseased waters, where invisible carnivorous crawfish swim,

Didn’t swallow me!

———————–

(VIENNA’S ELEGIES – The Tropic of Capricorn’s Cancer, Lower Danube Cultural Center Publishing House, Galaţi 2012)        

———————————–

* Translated by Valentina Teclici

Victor Cilincă despre Un jurnal neozeelandez DEDICAT prieteniei cu o gălăţeancă

Se ia o gălăţeancă, o scriitoare, i se stârneşte, magic, dorul de drum şi de izbândă, şi aceasta lasă oraşul drag, casa asigurată, serviciul sigur şi face o „staţie” de viaţă în înnebunitoarea noastră capitală a concurenţei acerbe, unde devine ziaristă, editoare, directoare, sociolog. Apoi i se mai aprinde o rachetă a aventurii şi iată că ajunge tocmai în Noua Zeelandă, locul unde s-a filmat „Stăpânul inelelor” şi unde într-o vreme  europenii credeau că pe acolo se sfârşea  Lumea. O prietenă a vizitat-o pe noua „planetă” şi acum a apărut şi într-o carte de călătorii, pe care profesoara şi scriitoarea vasluiancă Vasilica Grigoraş i-o dedică cu recunoştinţă gălăţencei „exportate” atât de departe, dr. Valentina Teclici: „Oda prieteniei jurnal de călătorie în Noua Zeelandă” – Editura Oscar Print Bucureşti, 2015. Cu Valentina, editoare a primei mele cărţi publicate, m-am putut revedea în 2013 la Festivalul cărţii Axis Libri, când lansa „Oglinzi” o carte de versuri scrisă în tandem cu scriitoarea gălăţeancă Violeta Ionescu, prietenă alături de care a semnat cândva şi dramaturgie.

La un capăt al Lumii

„Trei luni luminoase şi senine precum cerul”, descrie autoarea jurnalului literar perioada aventurii sale neozeelandeze, la Napier, Wellington, Rotorua ori Aukland, printre prietenii de departe, locul unde poeta a câştigat şi un concurs de haiku. Jurnalul său ilustrat cu fotografii începe în septembrie 1972, când, la admiterea în Facultatea de Filozofie de la Iaşi, cele două se întâlneau şi urma „o prietenie de-o viaţă, pe viaţă”. Apoi emigrarea curajoasă, după revoluţie, Valentinei, în 2002: „A plecat la vârsta de 50 de ani. Un temerar, un spirit de aventură, curaj, dorinţa de mai bine, curiozitate? Poate toate la un loc.” Nu mai era adolescentă, ba chiar era însoţită de copii: fiicele din prima căsătorie, Iza şi Sânziana. Se pare că aventura se molipseşte, căci şi fostul soţ, Costi, şi-a făcut o familie tot acolo. Valentina şi-a dezvoltat peste mări competenţele profesionale, apoi s-a îndrăgostit de un localnic, Robert Anderson, care i-a şi cerut mâna. În 2005, românca revenea prima oară, învingătoare, dar cu dor, în ţară. Apoi în 2009, cu soţul ei Robert. Apoi în 2011, când a şi invitat-o în ospeţie pe prietena sa peste mări şi ţări, dar totul părea un vis.

Cum Valentina avea nepoţei, botezul unuia dintre ei a fost o ocazie pentru autoarea jurnalului să înveţe să zboare. 7 februarie 2013: plecarea cu avionul, cu escală la Londra, Singapore, Sidney şi Wellington –  trei zile de zbor. Jurnalul, cuminte şi cald, ca jurnalele junilor cultivaţi ce deschideau lumea în alt veac, are de toate şi de interes: istorie, începând cu debarcarea căpitanului Cook şi terminând cu folosirea molozului de la un cutremur pentru amenajarea fundaţiei unei plaje. Observaţie măruntă (capitală administrativă şi culturală, Wellington, e supranumită „Oraşul Vânturilor”), de la comportament la organizare politică, descrieri geografice – cu gheizere, grădini, biblioteca din Napier („fotografiată” mărunt şi comparată cu ale noastre), colibe băştinaşe sau case impozante, o fabrică de ciocolată, acvariul din Napier, de 30 m lungime, muzee şi restaurante, un parc naţional, plaje cu „nisip fin ca mătasea”, păsări kiwi şi fructe kiwi, dar şi a „personajelor”: prieteni, băştinaşi, emigranţi, pisicile Shadow şi Lucky, greierii din grădina lui Valy, relatarea unor întâmplări cu tâlc. De pildă, o paradă de automobile retro, în care era evocată discret şi criza anilor ´30, printr-o cutie a milei. „Vedem” şi un hake, dans războinic în care băştinaşii maori, cu fuste din 500 de frunze de flex, un fel de stânjenel mare, scot şi limba „de-un cot”, spre surprinderea bine educatei musafire.

Minuţiozitate descriptibilă de dascăl de biserică, notând în carneţelul lui totul. Întâlnirea cu mama lui Robert, doamnă de clasă în stil britanic, ca educaţie, Iza, adolescenta plecată din senin şi din Galaţi, acum femeie la casa ei neozeelandeză, căsătorită cu un neozeelandez şi mamă. Un jurnal ca pe vremuri, sincer, tonic, critic uneori şi fotografic şi exact precum un jurnal de bord. Cu un ton uşor retro. De pildă, cineva învăţase engleza „cu multă sârguinţă”.

Valentina Teclici a noastră

A publicat la Vaslui şi Bucureşti monografii, versuri, interviuri cu personalităţi, cărţi pentru copii. „Prin ceea ce a publicat, Valentina a adus un plus de noutate şi de prospeţime în viaţa Uniunii Scriitorilor din Bucureşti a cărei membră este încă din 1992”, scria în revista „Agero” din Stuttgart o personalitate ştiinţifică şi culturală, prof. dr. în filosofie Petre Iosub, care îi publică şi C.V.-ul gălăţencei de (primă) adopţie: este născută în ´52, în satul Dolheşti, lângă Huşi, termină Filosofia la Universitatea ieşeană, „cu rezultate remarcabile”, devine Doctor în sociologie în 1999, la Universitatea Bucureşti, „cu o temă de mare actualitate şi interes ştiinţific şi social”:Copiii străzii, diagnoză şi strategii de combatere“, „lucrare unicat care, prin originalitatea conţinutului, valoarea documentar-practică, dar şi prin deschiderile asupra acestui fenomen dezastruos primeşte elogioase aprecieri academice.”

Până în 1992 profesoară la Vaslui şi Galaţi, apoi redactor de carte la Editura Porto-Franco. Se mută în ´93 în capitală unde este redactor la ziarul „Expres” şi colaborează la revistele „Femeia”, „Capital”, „Tinerama” ş.a.. A fost redactor-şef al Editurii Oscar Print. Şcolăriţa Valentina fusese deja remarcată de critică, publicând versuri, proză, reportaje şi documentare în „Amfiteatru”, „România literară”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Pagini dunărene” din Galaţi.  A publicat şi dramatizări, precum „Moş Teacă“ jucată la Teatrul „Maria Filotti“ Brăila mai multe stagiuni şi „L’enfance en poesie”, publicată de Editura „L’Etoile d’Argent“ din Belgia şi o piesă, scrisă împreună cu Violeta Ionescu. Dar şi versuri, studii socio-psihologice, dialoguri şi diferite dezbateri de caz dedicate copilăriei. În 2011 şi 2013 îi apăreau la Oscar Print două cărţi de versuri, ultima, bilingvă.

Victor Cilincă

Victor Cilincă

http://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/73777-un-jurnal-neozeelandez-dedicat-prieteniei-cu-o-galateanca