Viorel Birtu-Pîrăianu: Poeme

CORABIA BEATĂ

 

noaptea se târăște agonic
prin râpe adânci
pe obosite cărări
ascunse în tăceri
o casă pustie
ușa se închide
se deschid tristeți
pe deal
un clopot bate stins
în vale,
un tulnic plânge agale
sleit sunt de inutilul drum
prin gunoaie și scrum
vântul răscolește amintiri
în bezna tăcerii
am rupt ancora vieții
într-o noapte
plutesc în neștire
fără gând, fără catarg
busola o pierdusem ieri în larg
valuri se sparg furioase
de mine, de cine vine
nimeni aici, nu îmi dă de știre
sunt o corabie beată
ce se izbește de țărm

 

POARTA

 

cuprind cuvinte în palmă
răspund la întrebări în gând
din ochi curg tăceri
pe drum covor de crini
pentru cei ce pleacă
puțin câte puțin
pe o piatră am așezat trupul
să’l spăl de păcate
în albia dimineților târzii
pe unde treci, pe unde vii
serile se scurgeau ardent pe pământ
luna s-a aplecat obosită
doar o clipă
împrăștiind alegoric
fâșii de lumină pe cer
cuvintele s-au scurs
în treceri peste timp
pe umeri coborau
anii uitați, trecuți
pe cer stele,
o noapte întreagă
urcă, coboară
un joc nebun
eu trec mai departe prin ani
nu îmi pasă de soartă
pășesc mai departe
din poartă în poartă

 

UN DRUM

 

desfac cuvântul
într-o împreunare a gândurilor
rezemând vise
de altarul iubirii
un zbor între două trasee inegale
de la degetul arătător către stele
ridic o lume
încrucișând
umilințe și iubiri…
din suferințe, din număr de ani
creez o viață, un destin
un drum către cer
mă dăruiesc luminii
zi de zi
cu fruntea în țărână
pe buze port surâsul unui vis

 

DESTINUL

 

m-am ascuns în ungherele lumii
să desfac întunericul
caut a ieși
din lacrima tristeții
în lumina pură a iubirii
m-am apropiat de tine
cu ardoarea primului sărut
era licăr în noapte
restul s-a șters
în bezna uitării
erai fereastră
deschisă către cer
icoană a iubirii
sub candela sufletului…
cu fața scăldată în gânduri
întinzând mâinile către lumină
căutând adevărul
te-am găsit pe tine
atunci am înțeles destinul
și am rămas
așa cum am fost
un foc în cerul sufletului
când mă voi întoarce
tu vei fi plecată
eu am rămas
să te aștept
pe țărmul unui dor

 

SURÂSUL UNUI PRUNC

 

în noapte
mă împiedic de spații
lăsasem prea mult loc
între mine și astre
în mâini port flăcări
să lumineze calea
din râuri, vorbe și iubire
am croit un drum
să te întâlnesc în văi
pe nebănuite cărări
să dezbrac trupul tău de întuneric
sus, mai sus, pe buze
azi flămânde de iubire
să așez o lună plină
iar pe sâni, borangic
să te mângâie ușor
al meu dor
în urechi,
sunet lin de violină
iar în pântec o bătaie
este vis sau mi se pare
bate-bate
inimă de copil, în cetate
privesc la cer
în ochi
port surâsul unui prunc

 

—————————————

Viorel Birtu-Pîrăianu

Cernavodă

27 iulie 2017

Mariana Gurza: O pagină deschisă spre gânduri desculţe

MOTTO:

,,Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru , către noi înșine, călătorie ce o facem în singurătate” .

Mircea Eliade

 

Viorel Birtu-Pîrăianu, autor a mai multor volume, ne oferă cu generozitate un nou volum de versuri, intitulat  Printre gânduri desculțe, Editura Singur, 2017.

Cine este Viorel Birtu-Pîrăianu? ,,Un om ce de o viaţă încearcă să trateze trupul şi sufletul/ sau poate sunt o pană ce visează pe o coală albă,/ nu sunt nici far şi nici lanternă/ sunt doar o scânteie/ viaţa mea e o pagină deschisă pentru cei ce vor veni…”. Scrie pentru a putea respira, locuiește pretutindeni și nu se regăsește nicăieri.

În volumul Printre gânduri desculțe, Viorel Birtu-Pîrăianu nu ne oferă poeme, ci ne comunică stări, subliniază  scriitorul Ștefan Doru Dăncuș. Fiecare text este scris cu multă profunzime, autorul folosind cea mai nobilă substanță a ființei sale. Conceptul de ființă a fost abordat de filozofi încă din antichitate, aprofundat și de poeți,  și privit din diverse unghiuri, ca un proces al activității și de  mișcare a  minții.  Pentru Georg Simmel, ființa implică schimbare, devenire.  Definită și ca substanță de scolasticii realiști, se ajunge la o ultimă realitate. Poetul Viorel Birtu-Pîrăianu își lasă în text gândirea procesată, preocupat de problematica profundă existențială. Mergând pe urmele lui Blaga, caută, cuprins de taine,  ,,starea dumnezeiască” , prin trăiri profunde și sacre. ,,În fond poetul implică o trăire profundă, dramatică și sacrală (N. Steinhardt) în călătorii <<pe țărmurile>> labirinturilor și în căutarea lui Hölderlin”.

Gândurile sunt ale noastre, dincolo de noi. Metafora îi îmbracă gândul, dar îl lasă desculț într-un univers plin de taine.

Ca medic se confruntă cu durerea lumii, trăiește fiecare clipă alături de cei care sunt în suferință. Nu are o poezie veselă. Scrisă în stil modern, are o muzicalitate aparte. Se simte zbaterea pentru fiecare secundă, pentru fiecare respirație.

Obosit de cenușiu, de tărâmuri pe care ajunge prin imaginația fecundă, dă impresia că este îngenunchiat de nori, dar mereu renaște spiritual atingând stelele.

Ascuns printre gânduri desculțe, lovit de tăcerea cuvintelor, poetul  Viorel Birtu-Pîrăianu rătăcește în timp, căutând răspunsuri. Transformat într-un cui, se lasă lovit regăsindu-se pentru o clipă în țărâna timpului….

…m-am așezat în țărâna timpului / închinându-mă /atunci am știut…/eram păcătosul rătăcit pe pământ. (Cuiul)

Își caută calea ca un creștin cutremurat și  străin de o lume străină …fugit la periferia lumii unde a găsit pe o masă /…o cruce /m-am ridicat din cenușă/găsisem calea/drumul către mine/pășind către cer.(Calea)

Ca un strigăt, eul poetului își strigă singurătatea, obosit de mersul anotimpurilor. Aflat mereu între tărâmuri, năucit de lumina cerului, simte durerea vorbelor aruncate pe pereți/în splendoarea unei lumi/ rătăcite pe alt tărâm.(Tărâmul)

Privirea se confundă cu marea pe coperta timpului. A semnat cu sânge pe masa unde a pus un pahar și o pană mânjită de gânduri.

Ruga îi dă putere poetului Viorel Birtu-Pîrăianu să meargă mai departe. Un poet smerit ce a înțeles comportamentul omului religios  (homo religiosus)  și universal mental,  care se raportează mereu la Ființă. Pentru Mircea Eliade sacrul are o valoare universală. Omul religios este, pentru Eliade și pentru mulți creatori, omul sacru.

Un pustnic îmi vorbise odată de harul și de menirea profetică a medicului, care se împletește atât de bine cu menirea poetului… Medicul, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu, în curbura obosită  a coloanei timpului, se roagă și mulțumește pentru ce i-a fost dat. Există și la autor sublima sacralizare a condiției poetului modern. Deși obosit, este convins  că ,,rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate.” (Rugă)

…..

am obosit
să mă sprijin de tine, Doamne
încerc să merg drept
trupul e greu
coloana e frântă
genunchii mă dor
de umilința zilnică
cu fruntea în țărână
mă las ție…

Drumul iubirii este un zbor nesfârșit. Nu putea lipsi tematica celui mai frumos sentiment, împletind muguri de iubire pe care îi va împrăștia pe cer să lumineze calea
îndrăgostiților. (Drumul iubirii)

Autorul, parafrazând un clasic, este ca ,,o pasăre de o desăvârşire nepământeană, care evadează din tărâmul său celest şi soseşte în această lume” desfătându-ne.

Pe cerul vieții, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu și-a desenat sufletul.  Alături de prieteni, de cei dragi. Volumul Printre gânduri desculțe, un volum de referință. Un volum captivant care te poartă între două tărâmuri.

O carte tristă, într-o lume măcinată de boală și neputințe. Ar vrea să o vindece, dar se simte obosit și își dorește pacea…

Cine este poetul Viorel Birtu-Pîrăianu ? Este unul dintre cei care urcă drumul Golgotei în căutarea sinelui, a iertării, a clipei veșnice. Prin vers se mântuiește.

,,Un poet este o lume închisă într-un om… Prin observaţie, el este un filosof şi poate un legiuitor; prin imaginaţie, magician şi creator; prin intuiţie, poet şi poate revelator. Revelator de fapte; el e profet, revelator de idei, el e apostol.” Gotthold Ephraim Lessing

Mariana Gurza

Timișoara

26 iulie 2017