Un copac din parc
îmi ascultă inima
îmbrăţişându-l-
apoi mă simt mai verde
şi văd stelele din el.
x
Gânduri sădite-n
sălaşul cu amintiri
zburate de vânt-
cu fiecare frunză,
tot mai multe insomnii.
x
Concert de seară,
sunetele tăceri-mi
umplu inima-
doar licurici revărsând
fuioare de lumină.
x
În zorii zilei
deschid fereastra
să-mi aerisesc mintea-
şi văd conul de ceaţă
din sufletul meu.
x
În tăcerea goală
mă trezesc aievea-
pe cuptor, discret,
un ghemotoc de puf alb
toarce-ncet firul nopţii.
Vasilica Grigoraş
Grădina cu lecturi 